Top 5 cele mai bune restaurante din Europa centrala!

Topul celor mai bune locuri unde poti sa iei masa in vacanta a fost facut de The Daily Meal pe baza Ghidului Michelin si a recomandarilor venite de la colaboratorii lor care au calatorit in Europa. Au fost selectate cele mai bune tinand cont de stilul de prezentare a meniului, decor si serviciile oferite. Iata-le pe cele mai bune din top 5.
 
Ikarus (Salzburg, Austria)


Salzburg e in fiecare iarna plina de turisti, printre care si multi romani care merg la schi. Daca ajungi acolo in lunile urmatoare, incearca sa iti faci rezervare la Ikarus, aflat in aeroportul din statiune. Echipa de aici joaca dupa propriile reguli. Ai sa observi asta chiar din uniformele pe care le poarta. Bucatarii au ales haine negre in locul halatelor albe, iar bonetele au fost inlocuite cu sepci de baseball inscriptionate Hangar-7. Acesta este numele cladirii (detinute de Dietrich Mateschitz, fondatorul companiei Red Bull) in care se afla Ikarus, o colectie de avioane si expozitii de arta.
Bucatarul sef Roland Trettl lucreaza aici din momentul deschiderii restaurantului, in 2003, dar la Ikarus exista si un program prin care sunt invitati si alti bucatari faimosi sa gateasca timp de o luna. In noimebrie a fost invitat danezul Jacob Jan Boerma, care a incantat gurmanzii cu stridii Gillardeau cu ierburi si sos Hollandaise; ridichii cu sashimi de macrou, curmale japoneze si tapioca de castraveti. In decembrie meniul va fi creat de bucatarul spaniol Ramón Freixa.
 
Onyx (Budapesta, Ungaria) 


Este un restaurant cu 55 de locuri cu decoruri in culori puternice si fotolii somptuoase imbracate in piele. Onyx este considerat un loc plin de eleganta. Daca ai copii esti incurajat sa ii lasi acasa pentru ca experienta culinara de aici poate dura intre 3 si 4 ore daca ceri meniul de degustare, prea mult pentru rabdarea unui pusti. Executive chef Szabina Szulló si sous-chef Tamás Széll lucreaza la crearea unor meniuri pline de savoare si arome interesante: de la ficat de gasca marinat cu prune pana la ficat de rata la cuptor cu sfecla rosie si mar verde.
 
Butchery & Wine (Varsovia, Polonia)


In mai putin de doi ani, Butchery & Wine si-a facut un nume printre cele mai bune restaurante din Polonia. Proprietarul Daniel Pawelek a facut din localul sau un spatiu modern, folosidu-se de culori calde, dar nu asta i-a atras cel mai tare pe clienti. Mottoul “iubeste ceea ce mananci” a ajutat resturantul sa se ridice deasupra competitorilor. Daca ajungi aici trebuie sa incerci aperitivele cu vitel si ciuperci, parfait de foie gras cu dulceata de ceapa rosie. La felul principal recomandarile sunt tot pe baza de carne: file de vita cu fondant din cartofi, spanac si trufe sau miel cu fasole verde, ciuperci chanterelle si rosii cherry.
 
Kampa Park Restaurant (Praga, Cehia) 


Panorama este superba pentru ca Kampa Park se afla pe o insula in centrul orasului Praga. Terasa de pe rau si gradina de iarna a restaurantului ofera o imagine de vis asupra Podului Charles. Bucatrul sef Marek Raditsch si-a adus aici toata experienta internationala si pune in fata clientilor feluri de mancare spectaculaose. A mai gatit pentru staruri mondiale precum Bill si Hillary Clinton, Mick Jagger sau Bruce Willis. Asteapta-te sa gusti mancaruri unice: supa crema de sparanghel cu zbarciogi, parmesan si pancetta crocanta; caracatita la gratar cu piure de mere, ragout de telina si spuma de soia; prepelita la cuptor cu piure de cartofi, struguri galsati si sos de vanilie.
 
Prašná Bašta (Bratislava, Slovacia)

 
Prašná Bašta se afla intr-o cladire istorica, datand din secolul XV, a carei fatada si interioarare au fost reconditionate de-a lungul timpului. Totusi, atmosfera somptuoasa a ramas, iar aerul este unul boem. Aici ai sansa sa gusti bucatarie traditionala slovaca servita cu stil: piept de pui in curry cu mere si smantana sau orez cu branza Camembert la gratar si merisoare.
 
foodstory.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu