Proverbe despre Carte si Lectură


  1. 1. Dacă citești doar cărți pe care le citesc ceilalți, vei gândi doar precum ceilalți. – Haruki Murakami

  2. Citeşte. Numai citind mereu creierul tău va deveni un laborator nesfîrşit de idei şi imagini. - Mihai Eminescu

  3. Îndârjirea mea a fost de a fi un bun student toată viața. Și când am plecat la pensie la vârsta de 68 de ani am venit la Paris și m-am inscris la școala de limbi orientale, am făcut o licență în sârbo-croată. Între 68 și 72 de ani! - Neagu Djuvara

  4. Citește asimilând, nu simplu citind – că nu-i vorba de-a împlini o normă, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citește trăind, nu memorizând. A citi trăind, bucurându-te de frumusețea unei idei, te construiește conștient și subconștient, iar timpul scoate cele sădite acolo așa, cândva, ca pe ale tale. Ceea ce rămane după ce ai uitat tot ce ai citit aceea îți aparține cu adevărat; aceea ai asimilat. Deci nu te îndrum de-a citi ca să-ți încarci memoria, aceasta e bibliografie și slavă deșarta; ci de a crește sufletul și pe aripile artei mântuirii. – Părintele Arsenie Boca


  5. O carte bună își ascunde cele mai bune pagini printre cuvinte. – Proverbe despre carte, Suedia

  6. Iubesc cărțile, apropo, mai mult decât filmele. Filmele îți spun ce să gândești. O carte bună te lasă să-ți alegi singur o parte din gânduri. Filmele îți arată casa roz. O carte bună îți spune că există o casă roz și te lasă să decorezi tu o parte din ea, poate modelul de acoperiș sau să-ți parchezi mașina în fața casei. – Karen Marie Moning

  7. Nu e alta mai frumoasă şi de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cititul cărţilor. – Miron Costin

  8. O carte e ca o grădină pe care o duci în buzunar – Proverbe despre carte Arabe

  9. Nu toți cei care care citesc devin lideri. Însă toți liderii citesc. – Harry S. Truman
  10. O carte aleasă e un bun prieten. – Proverbe despre cărți, România

  11. Mai bine să stai desculț, decât fără carte. – Proverb despre carte, Islanda

  12. Orice carte care ajută un copil să-și formeze obiceiul de a citi, să facă din citit o nevoie adâncă și continuă pentru toată viața sa, este bună. – Maya Angelou

  13. Cărțile sunt prieteni reci, dar siguri. – Proverb

  14. O carte este un dar, pe care il poți deschide iar și iar.  - Proverb

  15. Televizorul este pentru mine un mod foarte bun de a mă educa. De fiecare dată când cineva pornește televizorul, mă duc în altă cameră ca să citesc o carte. – Groucho Marx

  16. Cartea este precum o oglindă: dacă se privește în ea un măgar, n-are cum să vadă un apostol. - Proverbe despre carte

  17. Când întâlnești un om cu un personalitate deosebită ar trebui să-l întrebi ce cărți citește. – Ralph Waldo Emerson

  18. Viața e o carte, iar noi o filă din ea. - Proverbe despre cărți

  19. Nu judeca o carte dupa copertă. - Proverbe despre cărți

  20. Cred că viața este precum o carte bună. Cu cât o parcurgi mai mult, cu atât începe să aibă sens. – Harold Kushner (vezi și citatele despre viață)

  21. Omul învăţat își poartă mereu averea cu dânsul. - Proverb

  22. Unde o şcoală se iveşte, pământul se-mbogăţeşte. - Proverb

  23. Unele cărți ar trebui gustate, altele devorate, însă doar câteva ar trebui mestecate și digerate pe îndelete. – Cornelia Funke

  24. Să nu treci prin carte ca gâsca prin apă. - Proverbe despre carte

  25. Nu vi se pare ciudat că eu, care am scris doar cărți nepopulare, sunt un tip așa de popular? - Albert Einstein
  26. Învăţătura e cea mai bună avuţie. - Proverb despre carte

  27. Să nu termini de citit o carte doar pentru că ai început-o. – John Witherspoon

  28. Nu citi pentru a contrazice şi combate, nici pentru a găsi ceva pe care să-l critici şi de care să vorbeşti de rău, ci pentru a cântări şi cerceta. - Proverbe despre carte

  29. În cărți există mai multe comori decât în toate cufărele piraților de pe Insula Comorii. – Walt Disney

  30. Este fericit cel ce are cărți, dar și mai fericit este cel care nu mai are nevoie de ele. – Proverbe despre carte, China

  31. De citit, citeam la întîmplare, pe apucate, şi n-am studiat nimic serios. Singura mea specialitate adevărată era plictiseala pe care mi-o provoca învăţătura sistematică. Îmi pregăteam însă cu grijă totdeauna cîteva citate pe care la momentul oportun le debitam ca din întâmplare, ca să forţez o impresie favorabilă. Și au fost câţiva profesori care s-au lăsat înşelaţi, ba chiar au văzut în mine o speranţă, ceea ce mă făcea să rîd în sinea mea cu recunoştinţă deoarece, sărmanii de ei, îmi dădeau fără voie încredere. - Octavian Paler

  32. O carte închisă este doar o bucată de hârtie. – Proverbe despre carte, China

  33. O carte interzisă e dorită de toți, iar asta o face să fie și mai citită. – Proverbe despre carte, Italia

  34. Un profesor este mai bun decât oricâte cărți. – Proverb despre carte, Germania

  35. Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate. – Barbara Tuchman

  36. Cărţile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândeşti cel mai mult. Cel mai greu înveţi când citeşti cărţi uşoare; însă o carte extraordinară care vine de la un gânditor remarcabil este o corabie a gândirii, plină la refuz cu adevăr şi frumuseţe. – Theodore Parker

  37. De mic copil am fost pasionat de lectură, iar toți bănuții pe care îi primeam îi cheltuiam pe cărți. - Benjamin Franklin

  38. Vine o clipă când va trebui să alegi între a întoarce pagina și a închide cartea. – Josh Jameson

  39. Există o diferență între o carte care are două sute de pagini și una care din opt sute de pagini este rescrisă la două sute de pagini. Cele șase sute de pagini sunt tot acolo. Doar că nu le vezi. – Elie Wiesel

  40. Există două tipuri de cititori: cei care citesc ca să-și amintească și cei care citesc ca să uite. – William Lyon Phelps

  41. Să citim și să dansăm; aceste două distracții nu vor face niciodată rău lumii. – Voltaire

  42. O piatră prețioasă nu valorează nimic dacă nu e șlefuită; un om nu valorează nimic până când se educă. - Proverbe despre Carte, China

  43. Ești același azi ca și peste cinci ani, cu excepția oamenilor pe care îi vei întâlni și a cărților pe care le vei citi. – Charlie Jones

  44. Oricât de ocupat ai fi, trebuie să găsești timp ca să citești. Altfel vei capitula în fața ignoranței. – Confucius

  45. Să citești cărți bune este ca și cum ai purta o conversație cu cei mai de seamă oameni ai secolelor trecute. – Descartes

  46. Nu judeca niciodată o carte după filmul ei. – J.W. Eagan

  47. O minte închisă este precum o carte închisă: doar o bucată de lemn. - Proverbe despre carte, China

  48. Cartea este cea mai bună armă împotriva intoleranței și ignoranței. – Lyndon Baines Johnson
  49. Astăzi cititor, mâine lider. – Margaret Fuller

  50. Educația este abilitatea de a asculta pe oricine fără a-ți pierde cumpătul. – Robert Frost

  51. Nu mai contează ceea ce știi deja, contează cât de repede înveți lucruri noi. - Robert Kiyosaki

  52. Tot ceea ce este între paranteze e de obicei ignorat. – Legile lui Murphy

  53. Intelectualii din România sunt oamenii cărţilor, nu oamenii duhului. – Dan Puric

  54. Lectura este pentru omul modern un viciu sau o osândă. Citim ca să trecem examenele, să ne informăm sau citim din profesiune. Mă gândesc însă că lectura ar putea implica şi funcţii mai nobile, adică mai fireşti. - Mircea Eliade

  55. Comoara cea mai de preț a unei națiuni sunt cărturarii ei.  - Proverbe despre carte, China

  56. Faulkner este un scriitor care mi-a atins mult sufletul, însă Hemingway este cel care a mi-a influențat stilul de a scrie. Nu neapărat prin cărțile sale, ci prin cunoașterea sa deosebită a artei scrisului. – Gabriel Garcia Marquez
  57. Cea mai bună cale de a învăța este studierea succeselor și eșecurilor din industria ta. – Donald Trump

  58. Știi că tocmai ai terminat de citit o carte bună dacă după ce ai întors ultima pagină te simți ca și cum ai fi pierdut un bun prieten. - Paul Sweeney

  59. Cunoști un om după cărțile pe care le citește. – Ralph Waldo Emerson

    florinrosoga.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu